Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu OTP Consulting Romania S.R.L. și Camera de Comerț și Industrie Prahova, implementează în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, proiectul POCU/82/3/7/105848 cu titlul „SMART Start-up – Antreprenoriat inovativ și sustenabil în Sud Muntenia”, care se va desfășura pe o perioadă de 36 de luni calendaristice, respectiv 15.01.2018 – 14.02.2021.

Pe parcursul lunii iulie 2020, un număr de 16 firme au finalizat implementarea activităților prevăzute în Planurile de afaceri finanțate și au intrat în ultima etapă a proiectului, cea de sustenabilitate.

În această etapă se va urmări respectarea condițiilor în care antreprenorii au obținut finanțarea, cum ar fi păstrarea sediilor și/sau a punctelor de lucru la adresele unde au fost înființate afacerile, păstrarea locurilor de muncă, continurea activităților. Pentru fiecare firmă se vor întocmi rapoarte de sustenabilitate, vor fi organizate vizite de monitorizare, iar antreprenorii vor întocmi câte un plan de sustenabilitate a afacerilor.

„SMART Start-up – Antreprenoriat inovativ și sustenabil în Sud Muntenia” are o valoare totală de 18.121.660,84 lei, din care finanțarea nerambursabilă este în sumă maximă de 18.012.835,98 lei, echivalent a 99,40% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Obiectivul general al proiectului presupune dezvoltarea spiritului antreprenorial și generarea unui număr crescut de locuri de muncă și de afaceri cu profil non-agricol în Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia, prin formare profesională, dezvoltarea de competențe antreprenoriale și manageriale, precum și sprijin acordat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, care doresc să inițieze o activitate independentă în această regiune. Astfel, vor fi înființate și finanțate 72 de afaceri și vor fi create 144 de locuri de muncă.

Proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Camera de Comerț și Industrie a României

tel/fax: 021.319.01.00, e-mail: ccir@ccir.ro

Camera de Comerț și Industrie Prahova

Persoane de contact:

Maria Ciobanu, tel: 0745997811 e-mail: maria.ciobanu@cciph.ro

Dragos Mihut, tel: 0769.285.529, e-mail: mihut.roman@gmail.com, pentru județele: Ialomița și Călărași

OTP Consulting Romania

Persoana de contact – Mara Matei, tel: 0734167153, e-mail: mateimara@yahoo.com.